Am fost multi dintre noi crescuti de bunici sau parinti crestini, care la randul lor au fost crescuti de parinti si bunici crestini. Ni s-au transmis valorile, obiceiurile si spiritualitatea ortodoxe.
Imposibil sa nu avem in casa macar o icoana sfintita, sa nu ne facem o cruce cand trecem pe langa o biserica sau sa nu zicem un “Doamne ajuta” din cand in cand. De sarbatori mergem la biserica si nu uitam sa ne celebram numele de Sfinti… Doar ca la slujbe nu stam prea mult ca ne plictisim, iar povestile Sfintilor nu le cunoastem prea bine.
Asupra unora, care locuiesc in cladirile cu risc seismic ridicat, planeaza un soi de teama cotidiana ca nu cumva sa se “legene” pamantul mai tare… Iar, dintre “insemnatii” cu bulina rosie si nu numai, mai sunt cativa care isi fac vreo rugaciune seara, la culcare..
Dar, sa fim sinceri, fara vreun motiv clar si o problema foarte grava, nici prin cap nu ne trece sa fim mai buni, sa ne rugam pentru sanatate sau macar sa multumim lui D-zeu pt ceea ce avem. Macar o data pe luna. Obsedati de cariere, bani, viata superficiala cu intrigile ei zilnice, trecem pe langa biserica adesea chiar si blestemand pe careva. De D-zeu...ni se cam rupe! Sa ne aducem aminte ca ne-am declarat crestini-ortodocsi, ar trebui sa avem o motivatie foarte puternica... Si, la Bucuresti, mai rar! Avem alte treburi! Toate bune! Noapte buna, somn usor!
Se misca ceva! Doamne-fereste! Mai stai putin cu urechile ciulite, incep gandurile rele-bune…Te linistesti . Abia ce ti-ai revenit: Se aude un huruit! “Tatal nostru care esti in ceruri…” Nu apuci sa zici toata rugaciunea. Iti dai seama ca era un motor de scuter. Dupa evidenta sunetului, te apuci din nou de zis “Tatal nostru”. De data asta apuci sa-l rostesti de trei ori.
Alt bubuit ciudat! Doamne iarta-ma! A trecut…un camion. Dar tot te apuci iar de zis rugaciuni.
E foarte cald, nu poti dormi. Iesi la geam. Nimic in zare, negru... iti faci planul de evacuare, sperand ca o sa fie timp destul…
Incepe sa bata vantul, bubuie sub tine. Ce poate fi? Doamne! Cad pietre!? E doar grindina. Tunete, dar nu rasuna in cer, ci sub pamant… parca e sfarsitul lumii.
Trece. A fost doar o furtuna. Noapte buna, somn usor! Doamne-ajuta! “Tatal nostru” de noua ori sau de sase, nu mai stii, adormi. Mai bine asa decat sa numeri oi…
A rasarit soarele. Te-ai trezit. Iesi la geam. Afara e superb, e dimineata, dar deja foarte cald. Simti miros sarat de mare Mediterana. Esti linistit, pentru ca in fata ta Vezuviul e la locul lui, la fel de inspaimantator, dar…linistit… N-a mai erupt din 1944.. Esti un nimic, la cheremul celor peste 1200 de metri de pamant din fata ochilor tai, care domina si inspaimanta golful, orasul, comunele, vietile tuturor. Cel putin asta este efectul asupra unora ca mine, trecatori prin cotidianul locurilor. Dar fie ca esti turist, fie ca aici te-ai nascut si esti deja resemnat si gata sa-ti imbratisezi destinul, amenintarea e mare si frica te cuprinde oricum, mai ales seara cand uiti de alte griji. Doamne-ajuta!
In Napoli cu totii, tineri, batrani, rai sau buni, rostesc seara la culcare rugaciuni. La fiecare colt de strada gasesti cate o capela si o statuie a Fecioarei Maria (Madonna), iar oamenii chiar cred in minuni si Dumnezeu… In conditiile astea si cu asemenea motivatie deasupra capului, imposibil sa nu fii credincios! Cu adevarat credincios!
11 comentarii:
nu prea am reusit sa surprind esenta postului.poate din cauza caldurii,my bad :).
sint oameni si oameni.mie unul imi pare putin cam excesiv sa te inchini acum la orice miscare de frunza.pe de alta parte,daca e sa te duci,pai te duci!,ca asa ti-e scris,si cam am indoieli ca cel de sus ar avea sau nu ceva de spus.dar na...depinde.vorba aluia destept,totul e relativ.chestia cu credinta eu personal o gasesc ca pe un refugiu al slabiciunii omului, prin neputinta de a explica anumite lucruri.e mai la indemina sa spui ca asa a vrut dzeu,si cu explicatia asta ai scapat ieftin.altfel,sint si lucruri ce nu pot fi explicate.eu pina acum inca nu am reusit sa ma elucidez daca exista sau nu supercreatia care ne vegheaza.felul meu de a fi cere dovezi mai aproapiate de concret,asta ca o scuza pt mine,aici,in ceea ce imi dau cu vorba.in concluzie,nu sint nici stiintific exclusiv,dar nici convins de existente superioare si divine.cu scuzele de rigoare daca nu sint pe acelasi calapod...
acum,ca sa o dam spre gluma,io sincer sper ca nu e si cazul tau sa te sperii de esapamentul unui motor,sau vint sau altceva.dar oricum,astea se trateaza! :))
numai bine.ne "auzim" pe urmatorul post
Catalin, hai sa spunem ca am exagerat putin. Dar esenta era ca unii oameni sunt foarte credinciosi, mai ales cand au si motivatii foarte mari. Asa, cu totii ne declaram crestini in diferite formulare de identitate, dar nu si practicam sau credem cu adevarat in D-zeu. Cat despre cat de mult poti explica anumite lucruri, aici nu e vorba de asta. E strict vorba de credinta unor oameni ca D-zeu nici azi nu va lasa Vezuviul sa erupa. In plus, apropo de minuni - si aici chiar e vorba de inexplicabil - la ultima eruptie, cand lava se scurgea deja, cei din San Giorgio a Cremano au scos din biserica statuia Sf.Gheorghe si s-au rugat sa fie ajutati. Martori oculari spun ca lava s-a oprit chiar la intrarea in comuna, langa statuie... Nu stiu...Dar cred ca oamenii astia chiar sunt credinciosi si chiar au de ce sa fie. Cat despre mine, se vindeca:-) Mai ales ca plec azi...
Dalia, eu zic sa nu mai stai mult pe acolo pe langa Vezuviu, ca nu se stie ce-i trece prin cap. Ultima data cand i-a casunat ceva pe bietii oameni din Pompei le-a cam facut la toti statui, desi nu cred ca asta isi doreau ei atunci (am dedus eu din pozitiile "statuilor" respective).
Si inca ceva: eu personal nu stiu cum as putea trai o viata intreaga cu securea deasupra capului...si cum m-as resemna sau in ce as crede... Stiu doar ca te bantuie multe ganduri ciudate cand simti imensitatea aia de vulcan in ceafa...
Roaitars si Catalin, sa se inteleaga mai bine, o sa adaug ceva in textul original. Imi dau seama ca nu m-am facut inteleasa. Eu ma declar oricum credincioasa, dar viata din Bucuresti nu-ti da prea multe motive si ocazii chiar sa te rogi, sa te duci la biserica, etc. Aici, oamenii astia chiar simt ca au de ce sa se roage si sa creada...Daca nu in D-zeu, macar in noroc chior. Stand aici, e clar ca nu esti crestin doar pe hartie, imposibil sa nu fii si practicant... In plus, Vezuviul a erupt pana acum cu o frecventa de 50 de ani... Din 1944 au trecut deja 63. Credeti-ma, cei de aici se asteapta din clipa in clipa la o catastrofa. Si chiar se sperie la orice miscare de frunza. Fac exercitii de evacuare si...rugaciuni. Pe cand unii ca mine, in Bucuresti, rareori se roaga macar o data pe luna pt orice... Dar sunt credinciosi! Probabil le lipseste motivatia! Asta e! Habar n-am daca acum s-a inteles esenta sau daca mai rau le-am amestecat...
da mama,acu inteleg de unde vii...am priceput.sau macar imi place sa cred ca am priceput.dezvoltam subiectul,pina se face fiecare inteles.io acu nu am chef sa ma gindesc idei de pus la tine aici,nu de alta dar abia am venit de la munci si am mincat [saru-mina...;)].si vreau sa-mi fac "fiesta"...hai hapologiaiz.
ps:unii oameni sint credinciosi fara motiv,dar e acel teatru care le place,constind in temenele pe la poarta bisericii,de ochii lumii,altii sint credinciosi cu motiv,a se vedea ex tau vezuvian,altul nu-mi vine acum...
Vorba aia, cica sa nu judecam pe nimeni. Eu nu judec, eu doar imi spun parerea. Eu cred ca societatea si cultura in care un om traieste si se dezvolta ii modeleaza credintele, incluzand`o pe cea religioasa (poate mai ales pe aceasta).
Urasc falsitatea oricarui om, insa si mai mult urasc mediul care a creat acea falsitate.
In alta ordine de idei, se spune ca "crestinismul" a fost creat pentru a conduce oamenii slabi, pentru plebe, pentru oamenii care nu au capacitatea de a se impune, pentru cei saraci, cei fara prea multe calitati. Oameni care au nevoie si sunt de acord sa fie condusi.
Poate e mai mult off-topic, da` mi`a placut sfarsitul unui articol de Alin Fumurescu:
„In casa Tatalui meu multe locasuri sunt“, spune cu intelegere ortodoxul, dar refuza sa accepte ceea ce i se pare o incalcare a principiilor fundamentale. La urma urmei, doxa asta inseamna – credinta, nu adevar stiintific.
Asa si cu rolul societatii civile: „Cred, Doamne, ajuta necredintei mele“.
:)
Dalia, am inteles ce ai vrut sa spui in post, comentariul meu era mai mult in gluma, asta e un defect de-al meu de a lua lucrurile uneori a la legere.
In Bucuresti e nebunia prea mare, viata prea trepidanta sa mai aiba oamenii timp sa se gandeasca si la divinitate (nu ca asta ar fi o scuza, dar ar putea fi o explicatie).
Pe de alta parte, daca ne-am gandi mai realist care e riscul real de a o mierli la un eventual cutremur (functie de noroc: esti pe strada intr-un loc deschis sau intr-o cladire solida - e ok; esti intr-o cladire cu bulinutza rosie sau tocmai bei o bere pe Lipscani - Dumnezeu cu mila...), probabil am avea o privire mai atenta la tot ce inseamna viata asta si care e locul nostru si al lui Dumnezeu in ea.
"Imposibil sa nu fii credincios! Cu adevarat credincios!"
Suna cam ca Bond. James Bond.
Dalia, cu regret si profunda dezamagire, te anunt ca ai dreptate! Devenim mult prea superficiali si ascundem in spatele activitatilor cotidiene rutina unei cutume fara esenta. Prea putini ajung sa cunoasca nucleul unei situatii - si nu ma refer strict la religie. Astazi, sunt preferate comoditatile fizice si intelectuale iar desavarsirea in sine este adesea dezavuata. Exemplul:http://mihaildinu.blogspot.com/2007/07/amplificari.html
Trimiteți un comentariu