Folllow the Rainbow

Folllow the Rainbow

sâmbătă, 22 martie 2008

Zoia Alecu - Vino aici



Varianta cu sunet mai bun are "embedding disabled by request". Totusi, nu ma pot abtine sa nu arat macar varianta asta, pentru piesa reusita si vocea minunata. Pana la urma, youtube nu inseamna piraterie, nu?:)

marți, 18 martie 2008

Prea(a)vizibilul nimic nou

De ce a facut-o, in clipa asta si cu datele unui muritor de rand, nu voi si nu pot sa stiu... De fapt, n-am chef sa-mi bat prea tare capul :) pentru ca instinctul meu nemuritor :) imi spune ca in viitor cainii credinciosi or sa-i ramana la fel de fideli, maidanezii vor latra la fel despre politica, afaceri si familie, presupusii si realii dusmani vor continua jihadul sau simplele rebeliuni. Toate cu acelasi rezultat: tot acela... Adica, nimic nou.

Reactie la post-ul lui Iulian Leca.

luni, 17 martie 2008

Analiza pe si sub text

EA este cafeaua...
EA tocmai l-a gasit pe acel EL, singurul care stie cum s-o trateze, cum s-o mangaie, s-o soarba si s-o absoarba. Si EL are nevoie de EA, asa cum EA are nevoie de EL.
EL a ajutat-o sa inteleaga pentru prima data ca este si ce inseamna sa fie Subiectul.
EL i-a dat puterea de a se descoperi, de a se vedea pe primul plan si, pana la final, de a vorbi despre sine la persoana I.
EL a facut-o sa simta diferenta dintre a supravietui si a trai, dintre simplul verb “a fiinta” si completul nume “fiinta”, in plenitudinea existentei ei terestre si astrale.
Iar cafeaua este... femeia, asa cum poate fi si barbatul din fiecare, copilul din noi sau viata insasi...
La inceput m-a intrigat, ca pe toti, o falsa problema: cine e EA? Dar mai trist e altceva pentru mine: cine este EL?
EL e mai greu de gasit...

Explicatii suplimentare:
Profesorul de romana din liceu ne incuraja sa scormonim adanc prin straturile si substraturile operelor literare. Ajungeam cu ideile atat de departe, incat glumeam pe seama unora dintre ele si ne dadeam seama ca sensurile gasite de noi depaseau cu mult ceea ce autorul a vrut sa spuna de fapt...
Pe de alta parte, ma amuza uneori sa citesc post-uri ale colegilor bloggeri si comentariile altora la "creatiile" lor. Ma amuza in special cat de in serios o iau unii, de unde pornesc altii si unde ajung sau cum cauta si gasesc explicatii, "adevaruri" absolute, fara legatura cu subiectul sau fara sa atinga esenta a ceea ce a vrut sa spuna de fapt autorul...Cam ca la ora de romana, doar ca multora le lipsesc inocenta, bucuria si bunele intentii... Intr-un fel nu ma mira acest "cenaclu blogger-ar" al adultilor, seamana mult cu Uniunea scriitorilor :)
Dar sa revin la subiect: un post al lui MORAR, care mi-a placut la nebunie si m-a inspirat intru comentarea lui ca la ora de romana :) Si am facut-o aici mai ales pentru ca, habar n-am de ce, la Mihai pe blog nu mai gasesc pagina unde as putea sa-mi dau cu parerea si sa-i spun eu omului ce a vrut de fapt sa scrie :)

"Povestind Bucureştiul"


"Povestind Bucurestiul" - laborator creativ in care unii se implica uneori ca initiatori sau catalizatori de idei de proiect, altii sau aceiasi ca organizatori si desfasuratori ai lui.
"Povestind Bucureştiul" - laborator creativ in care unii se implica mai mult, altii mai putin; unii zilnic si direct prin natura coordonatelor existentei lor umile, altii indirect prin insasi natura orasului de "urbe-varf de piramida".
"Povestind Bucurestiul" - laborator creativ in care ar trebui sa ne implicam cu totii mai mult si pe care l-am putea extinde la orice oras, orasel sau catunel de provincie, macar print-un aport ideatic care sa se refere cel putin la "infrumusetare".

"Povestind Bucurestiul" - un proiect in care ma auto-invit si va invit!

marți, 4 martie 2008

Cu caciula la doctor

Intotdeauna oamenii se caciulesc la usa medicului. Ca esti presedinte de tara sau maturator de strada, ajungi intotdeauna cu coada intre picioare la doctor, cu buzunarul golit si demnitatea (macar putin) pierduta. Iar medicii, prin atitudine, nu ne iau doar banii sau demnitatea, ci si speranta de viata.
Nu ma incapatanez sa acuz exclusiv si nefondat, dar observ. Nu vreau sa nu recunosc si exceptiile, dar semnalez trista regula.
Daca nu aveam sansa sa realizez doi ani o emisiune medicala in direct, cu invitati medici de marca, poate ca revolta mea ar fi fost si mai apriga. As fi ipocrita sa nu recunosc: intr-adevar, exista si oameni printre oameni!
Chiar si asa, medicii foarte buni din spitale sunt distrati si apucati, sunt asaltati si preocupati de zece pacienti deodata. Apoi, in timpul liber, sunt capiati sa ajunga la centrele particulare si orele suplimentare si extenuante din care traiesc cu adevarat. Si e de inteles! Isi mai dedica atentia conferintelor sau pregatirilor din strainatate, fara de care n-am avea acum oameni care sa practice laparoscopii, artroscopii sau sa faca transplaturi de organe...Si e de apreciat!

Buni sau rai, cu motivatii explicabile sau nu, toti sunt insa greu accesibili. La consultatie esti fericit daca ti se acorda zece minute. Atentia distributiva si spontaneitatea trebuie bine exersate de acasa, altfel risti sa pleci fara sa te dumiresti macar de ce anume suferi... Etapele unei endoscopii riguroase sunt sarite in viteza (fara anestezie e mai hazliu), iar asteptarea de doua ore pana la sosirea doctorului, intarziat bineinteles, iti roade stomacul mai rau decat ulcerul in sine. Exemplele pot continua, le stim cu totii pe propria piele. E clar, sistemul e dat peste cap, dezorganizarea si goana dupa bani sporesc confuzia.
Dincolo de sistem si lipsuri insa, pacientul infrant de boala merita un zambet sau macar mai multa atentie pe parte strict medicala. E un cerc vicios, iar vina nu e de o singura parte.
Totusi, orice ar spune personalul din clinici si spitale, sa fii om, sa vrei sa ajuti tine exclusiv de caracterul fiecaruia si fondul interior. Batranul sau tanarul deja cocosat de boala si probleme materiale n-ar trebui sa plece de la doctor cocosat si de prea multa umilire.