Folllow the Rainbow

Folllow the Rainbow

miercuri, 14 mai 2014

Crangul din Buzau - Cui ii pasa?


Crangul din Buzau - primavara 2014. Padurea copilariei mele.
Canalul de scurgere a devenit o balta statuta, din care nimic nu se mai scurge si catre care nimic nu mai vine. De ce? Pentru ca cel putin 10 metri in interiorul padurii - atat cat a putut distinge ochiul meu - apa a invadat fiecare particica, iar tot ce mai poate face ar fi doar sa-si extinda aria de acoperire.
Dupa mai mult de o luna (cand am revenit aici) situatia era aceeasi la strada. In interiorul padurii nu pot decat sa sper ca nu s-a agravat... Oare?
Revin cu amanunte si imagini cu prima ocazie cand merg acasa. Curand.

video
video

marți, 6 mai 2014

Sub imperiul măștilor de mucava


Se ia una bucata fata draguta sau baiat la fel. Se fragezeste cu niste "dat in cap" de catre profesor, manager, producator, impresar sau PR.
Se scoate din ei orice esenta tare.
Se asezoneaza cu ceva artificii de imbracaminte sau hair-styling verde-albastru-roz. Sau se mentine pe o linie banala: the girl/boy next door.
Dupa ce nu mai ramane nimic din ei si orice ar fi exprimat alambicat, prea profund, sincer si autentic dispare definitiv, se pune un titlu banal si se arunca pe piata intr-o mare masa de fete sau baieti la fel de draguti si "odata ca niciodata" avand ceva de spus sau macar o sansa la asta...
Dupa aceea ne intrebam "de ce s-a copt prost, dar de ceee?" Sau "de ce s-a ars?"

Drept raspuns, am de zis ceva in legatura cu viata mea: lumea prefera mastile, chiar si cineva care ar dori sa te iubeasca...

II.

Nu mă cunoşti aşa cum cere inima…
Mă ştii,
Mă desenezi uşor,
Mă identifici.
Doar mă ghiceşti puţin
Prin tresăriri de muşchi
Sau gâfâieli de frici.
Şi îmi alini porniri de muritor.

Apoi mă desluşeşti puţin mai mult
În setea de priviri.
Şi îmi clădeşti altar de dulci,
Înmiresmate nemuriri.

Dar prea puțin mă știi
Aşa cum cere inima.

M-adulmeci prin feeria peniţei de cuvinte:
Îmi controlezi fineţea pielii
Şi-mi mângâi linia formelor pline.
Îţi încerci apoi şi mai greu fantezia,
Dăruindu-ţi imaginea muzei depline.

Dar tot nu mă cunoşti 
Aşa cum cere inima.

Căci scrie în tine că te-nşeală creionul,
Iar ochiul trimite semnal fără tonuri,
Apoi mintea te sărută de noapte bună
Ca o atingere de ceaţă, o rătăcită cutumă.
Si mă ghiceşti acum puţin mai amplu,
Pe perna ta, sub poala mea.
Îmi descompui anatomia degetelor mijlocii
Şi regizezi cu arătătorul
Mişcarea coapselor în orele târzii.

Şi, chiar de ţi-e anost conturul poeziei,
Dorinţa de-a mă şti perfect rămâne vie,
Căci tot nu m-ai descoperit 
Aşa cum cere inima.

De m-ai descoperi,
M-ai absorbi,
M-ai sublima…
Te-ai contopi cu mine.
M-ai înghiţi fără să ştii.
M-ai rupe în tine
Şi niciodată nu m-ai elibera.