Folllow the Rainbow

Folllow the Rainbow

joi, 7 iulie 2016

Galben smarald


Am consumat deunăzi cuvinte delicate

Cu roz bombon și verde crud,

Amestecate cu boabe de piper

Și gânduri calde de descânt.



Le-am mestecat cu grijă să nu-mi torn în poală lungi blesteme
Şi cu pipeta le-am separat unul de altul,
Apoi le-am purtat printre pagini fierbinţi de dorinţe
Şi printre reci amăgiri şi neputinţe.

Am zâmbit apoi dulce si mov
Către stele boeme.
Îmi spusesem cândva ca voi ajunge la ele.
Aşa că am luat pixul să le spun că îmi caut albastrul şi curând mă cunun.
Să-mi fie înalţi părinţi 
Și mai curând să se coboare ele dintre sfinţi.

Am mai amestecat deunăzi ceva plăcere roşie şi violacee,
O lacrimă amară cum e mierea 
Când prea mult dulce îţi acaparează cavitatea bucală
Şi parcă-ţi vine să o scuipi, s-o dai nervos afară.

Am decis că e portocalie,
Căci te mângâie şi te arde în egală măsură
Ca soarele vara când îl uiţi peste tine ore multe şi pline.
Şi te-aduce în starea sa dai viaţă din nefertila întristare,
S-o torni pe hârtie,
S-o rosteşti în alb,
Să-ţi faci din cărbune galben smarald.