Folllow the Rainbow

Folllow the Rainbow

marți, 9 iunie 2015

Dumitru Constantin Dulcan, invitat al Daliei Octavia Pușcă la „Jocul vieții” - „În fiecare secundă în care gândim, pledăm pentru moarte sau viață”

„Știința modernă ne demonstrează în momentul de față o cu totul altă realitate. Totul e lumină. Această realitatea ne spune: dacă vreți să fiți fericiți și să trăiți în universul ăsta, schimbați-vă modul de a gândi!”

Povestea întâlnirii mele cu Dumitru Constantin Dulcan începe acum câțiva ani când vorbeam cu oameni dragi despre cartea lui Bruce Lipton, ”Biologia credinței”. Atunci am aflat ca un doctor neurolog român scrisese deja de prin 1981 o carte și mai bună, și mai bine susținută științific, vestita ”Inteligența materiei”.
De atunci D.C. Dulcan a scris multe alte cărți și a acordat sute de interviuri. Pe toate le-am urmărit, mereu dornică să aflu mai multe.
 
Povestea continuă cu un gând din inimă pe care l-am avut de curând, acela de a-l intervieva pentru radiogaia.ro. Trece apoi prin ”Doar cu buletinul la Paris” de Șerban Marinescu, ajunge la Pitești la dl. Sile Ghițescu, se întoarce la Cinema Studio din București și continuă cu un interviu de excepție, cred eu.
Nebănuitele căi ale jocului vieții mi-au înlesnit această oportunitate într-un mod cum nu credeam că s-ar putea întâmpla.
Pentru cei ancorați puternic în material, da, sunt o visătoare, idealistă... Cei care își ascultă inima însă vor ști ce vreau să spun prin totul e magie ;)
Din multele teme abordate nu amintesc acum prea multe, doar voi reproduce câteva vorbe de duh și știință ale invitatului meu. :)
„În fiecare secundă în care gândesc, pledez pentru moarte sau pentru viața”
„În universul acesta se petrec miracole fantastic de multe. Eu nu neg posibilitatea universului de a face ceva.”
„Natura este o lecție de mare înțelepciune pentru noi. Suntem interconectați cu tot ceea ce este viu”
 „Creierul nostru se modelează anatomic, funcțional și biochimic în funcție de ceea ce gândim”.

Vă așteptăm mâine seară, ora 21, la „Jocul vieții”, pe www.radiogaia.ro

miercuri, 3 iunie 2015

Sorina Melian si Dalia Pusca, despre nasterea naturala, parenting si drumul devenirii fiintei umane - radiogaia.ro

Drumul devenirii fiintei umane "in carne si oase" are un inceput mai totdeauna (si) in pantecele mamei, iar armonioasa dezvoltare a copilului depinde enorm de cei doi parinti si bagajul lor - ceea ce la randul lor au primit de la parinti. Este un inceput extrem de important precum temelia unei case, asa cum ii place sa spuna invitatei mele de astazi de la "Jocul vietii", Sorina Melian, care este psiholog, consilier in parenting, ghid OFT, mama, sotie, prietena si un om minunat(asa cum am descoperit-o eu pe parcursul anilor).
Vom vorbi astazi cu Sorina, in preajma zilei de 1 iunie, numai bine :), despre nasterea naturala si importanta ei din toate punctele de vedere(fizic, emotional si spiritual), despre primii ani ai copilariei si impactul lor si chiar despre responsabilizarea si cunoasterea continua a copilului din fiecare dintre noi. Pentru ca drumul devenirii noastre nu se opreste niciodata.
Va astept astazi, la ora 21, asadar, la "Jocul vietii", pe www.radiogaia.ro