Dahlia & The White Stones si "Descult pe afara" - in exclusivitate pe Hit Music Channel

Videoclipul "Descult pe afara" - in avanpremiera pe Hit Music Channel

Hit Music Channel difuzeaza in exclusivitate zilele acestea videoclipul piesei "Descult pe afara"! 
Iata un teaser al videoclipului filmat - pentru prima data la noi in tara - de artistul care canta si melodia, adica subsemnata...
Mandra eu! :)

Dahlia & The White Stones - Desculț pe afară (@ TEO Show)

Geo Saizescu - Dalia Octavia Pușcă - interviu

Acum 62 de ani venea in Bucuresti. Acum 7 ani ii luam acest interviu. Anii astia...
In cinstea oamenilor care m-au influentat si educat intr-ale vietii si actoriei - printre care Geo Saizescu si profesorii mei de clasa, Catrinel Dumitrescu si Emil Hossu - postez acum acest interviu. 
Avi si Geo Saizescu, ma inclin!

Crangul din Buzau - Cui ii pasa?

Crangul din Buzau - primavara 2014. Padurea copilariei mele.
Canalul de scurgere a devenit o balta statuta, din care nimic nu se mai scurge si catre care nimic nu mai vine. De ce? Pentru ca cel putin 10 metri in interiorul padurii - atat cat a putut distinge ochiul meu - apa a invadat fiecare particica, iar tot ce mai poate face ar fi doar sa-si extinda aria de acoperire.
Dupa mai mult de o luna (cand am revenit aici) situatia era aceeasi la strada. In interiorul padurii nu pot decat sa sper ca nu s-a agravat... Oare?
Revin cu amanunte si imagini cu prima ocazie cand merg acasa. Curand.

Sub imperiul măștilor de mucava

Se ia una bucata fata draguta sau baiat la fel. Se fragezeste cu niste "dat in cap" de catre profesor, manager, producator, impresar sau PR.

Se scoate din ei orice esenta tare.

Se asezoneaza cu ceva artificii de imbracaminte sau hair-styling verde-albastru-roz. Sau se mentine pe o linie banala: the girl/boy next door.

Dupa ce nu mai ramane nimic din ei si orice ar fi exprimat alambicat, prea profund, sincer si autentic dispare definitiv, se pune un titlu banal si se arunca pe piata intr-o mare masa de fete sau baieti la fel de draguti si "odata ca niciodata" avand ceva de spus sau macar o sansa la asta...

Dupa aceea ne intrebam "de ce s-a copt prost, dar de ceee?" Sau "de ce s-a ars?"

Drept raspuns, am de zis ceva in legatura cu viata mea: lumea prefera mastile, chiar si cineva care ar dori sa te iubeasca...

II.

Nu mă cunoşti aşa cum cere inima…

Mă ştii,

Mă desenezi uşor,

Mă identifici.

Doar mă ghiceşti puţin

Prin tresăriri de muşchi

Sau gâfâieli de frici.

Şi îmi alini porniri de muritor.

Apoi mă desluşeşti puţin mai mult

În setea de priviri.

Şi îmi clădeşti altar de dulci,

Înmiresmate nemuriri.

Dar prea puțin mă știi

Aşa cum cere inima.

M-adulmeci prin feeria peniţei de cuvinte:

Îmi controlezi fineţea pielii

Şi-mi mângâi linia formelor pline.

Îţi încerci apoi şi mai greu fantezia,

Dăruindu-ţi imaginea muzei depline.

Dar tot nu mă cunoşti 
Aşa cum cere inima.

Căci scrie în tine că te-nşeală creionul,

Iar ochiul trimite semnal fără tonuri,

Apoi mintea te sărută de noapte bună

Ca o atingere de ceaţă, o rătăcită cutumă.

Si mă ghiceşti acum puţin mai amplu,

Pe perna ta, sub poala mea.

Îmi descompui anatomia degetelor mijlocii

Şi regizezi cu arătătorul

Mişcarea coapselor în orele târzii.

Şi, chiar de ţi-e anost conturul poeziei,

Dorinţa de-a mă şti perfect rămâne vie,

Căci tot nu m-ai descoperit 
Aşa cum cere inima.

De m-ai descoperi,

M-ai absorbi,

M-ai sublima…

Te-ai contopi cu mine.

M-ai înghiţi fără să ştii.

M-ai rupe în tine

Şi niciodată nu m-ai elibera.

Daca ne-am fi iubit in alta viata

Daca ne-am fi iubit in alta viata,
Am fi fost frati.
Intre frati nu exista abandon,
Iar iubirea iubeste 
Altfel decat lumeste.

Daca ne-am fi iubit in alta viata,
M-ai fi chemat ca pe-un copil.
Ca parinte nu parasesti,
Caci intre tata si fiica se nasc
Intodeauna sincere pecete omenesti.

Daca ne-am fi iubit in alta viata,
Ti-as fi fost soata.
M-ai fi iubit fara de pacat,
Si m-ai fi ranit, in vremuri de plictisuri,
Cu o bolnava lipsa de tact.

Daca ne-am fi iubit in alta viata,
Mama copilului din tine as fi fost.
M-ai fi iubit ca pe un zeu.
Si-ai fi ramas mereu
Al meu Oedip
Sau poate doar imbatator Orfeu.

Daca in alta viata ne-am fi iubit,
Ne-am fi adormit
Din prima clipa de placere.
O falsa despartire 
Ne-ar fi scris mesaj senin de mangaiere.
Si-o simpla adiere de tacere
Ne-ar fi contopit.

Daca ne-am fi iubit.

Noua mea piesa, cu drag :)

Asa cum am promis, iata noua mea piesa, pe care o vom fredona toata vara "desculti pe afara"! 

Dragii mei, au mai ramas doar doua zile. Luni, va fac cunostinta cu noua mea piesa ;)

E nins pământul cu primăvară

Ninge cu corcoduși

Ninge de primăvară

Covoare de petale se-adună

Prin smogul lumii de-afară.

Un soare mai cald îți încearcă

Dorințele reci de demult.

Prin raze de viață coboară

Un cântec de vis din trecut.

Ți-e lumea frumoasă prin gânduri,

Prin gânduri de copil rătăcit.

E greu să rămâi, e greu să mai pleci

Când de minuni ești vrăjit.

O voce îți spune "coboară,

Totul aici e o comoară.

Pășește adânc s-o găsești

Departe de grijile pământești."

Ninge cu alb și cu roz.

Troiene de miresme și flori

Se-ating în culori.

Ninge tihnit cu lumină.

Peste culoare de pași

Ninge liniștit în oraș.

Ninge cu arșiță fină.

Prin cotloane cu aer noros

Ninge frumos.

Ninge aievea cu soare.

Magnolii se aruncă-n prinsoare.

Ninge în post.

Ninge cu păsări de dimineață.

Omizi se agață de cer.

Cu galben și verde și mov

Ninge cu viață.

Opt

Era copil îngerul din noi

Când am ales să-l facem om, slugoi.

L-am maltratat, i-am pus pecete,

Am scrijelit în el cu crete.

I-am aruncat ocări cât marea,

Căci a-ndrăznit să ne alunge disperarea.

Era copil, nemângâiat,

Atât de dulce şi-mpăcat.

Rămas mahmur de grija noastră

Să-i pironim făptura castă.

Mi-aduc aminte când i-am explicat

Că ce-a făcut se numeşte păcat.

Ce cruntă durere lumească

S-a aplecat atunci pe puntea cerească!

Ce fapte de crudă căinţă

I-au rupt nemurirea din fiinţă!

Cuvinte puţine s-ar spune,

Dacă pe lume am crede-n minune...

Am ucis îngerul din noi

Pe când ne iubeam amândoi

Şi dulce groapa am ridicat

În casa eternului uitat.

Căci stins a fost odată cu noi

Tot geamătul de viață al fiilor tăi,

Tot crâncenul zâmbet al zilelor tale,

Toată ardoarea cuvintelor goale.

L-am invocat apoi pe slugoi,

L-am îndopat cu roşu noroi.

L-am stins în ocru liniştit

Ca pe o floare-n infinit.

I-am consumat din sămânţa necoaptă

A fructului de lămâie acră.

L-am înecat în verde de paris,

Sperând că totul se alină-n vis.

Şi, când să scape către cerul paradis,

Sărmanul prunc nebotezat

Ne-a renegat.

Trei

Te-am coborât din stele
Să te întreb
Unde-ai lăsat iubirea mea?
Ţi-am dat-o cu credinţa
Că ştii prea bine ce să faci cu ea.

Se spune că acolo sus, la voi în stele,
Sunt suflete care doresc doar acceptarea
Că vor să fie doar iertate
Şi înţelese atunci când rătăcesc calea.

Eu am aflat de mult de ţara ta,
Am cunoscut-o de la zâmbet la tăcere,
Călătoria a fost şi dulce, şi grea,
Dar am sperat mereu la prima noastră mângâiere.

De aceea te rog să-mi ierţi nerăbdarea
Sau lipsa raţiunii, ca orice mirean,
Trăiesc în sfere coborâte-n timp
Şi mă ridic spre culmile de-alint.
Şi nu-nţeleg:
Unde-ai lăsat iubirea noastră?
Căci era tânără şi pură,
Se unduia spre dansuri de pământ
Să se arunce în natură,
Aşteptându-şi crudă mirele sfânt.

De aceea tot încerc
Să te aduc la mine
Să te conving să te întorci.
Sau simplu, doar să spui cuminte,
Cuvintele demne şi line
Ale nobilei sincerităţi.

Acum, în ceasurile morţii,
Când inima şi-a consumat credinţa,
Ce taină vrei a mai păstra?

Te rog să-mi spui, dragostea mea,
Pe unde ne-ai lăsat fiinţa?

De acum sunt pui de lup

Ce ma bucura pe mine este ca exista nebuni extremisti care urla chestii neplacute pentru urechile unora si nedigerabile pentru burtile statute ale altora. Chiar si daca nebunii sunt cateodata mult prea exagerati, nu-mi fac griji. Caci cine are minte poate discerne.
Stiu, sunt rea.
Dar bine ca vin altii sa ne impinga de la spate, caci noi ne limitam linistiti existenta la imperecherea dintre daci - niste barbari inapoiati, netrebnici si sarlatani - si romani - cei ce paveaza drumurile de aur ale occidentului... Nici macar 2000 de ani plini... Si luam aceasta onoranta "favoare" a istoriei ca si cum ar fi singura "mandrie" a unui popor ce parca isi cere masochist si incontinuu sa fie la marginea lumii si a civilizatiilor, din toate punctele de vedere.

M-am saturat sa aud ca unitatea si continuitatea limbii romane se datoreaza exclusiv Scolii ardelene sau aparitiei televiziunii. Precum spun unii ca au fost inventate limbi ca franceza sau germana artificial. Poate exista un sambure de adevar sa sustii asa ceva. Insa, limba romana pe un teritoriu atat de vast nu are nici macar un dialect, ci doar simple regionalisme, si chiar si acelea inteligibile pentru cei din restul regiunilor. Mai ales pentru un popor care a fost calcat, locuit, inchiriat de nenumarate stapaniri si hoarde vorbitoare de diferite alte limbi, este o minune aceasta unitate si intelegere chiar si a regionalismelor.

Nu stiu cine erau aceia care locuiau in zona Cucuteni acum 7000 de ani sau in zona Turdas din Hunedoara acum 4200 de ani, nici ce limba vorbeau sau cum isi trimiteau cerealele in China.
Stiu insa ca de curand am vizitat satele natale ale bunicilor mei de dincolo de dealurile Paclelor(asa cum se mai numesc Vulcanii noroiosi). Mama si unchiul meu mergeau pe acolo cu vaca la pascut cand erau copii "descaltati". Am privit in ochii rudelor mele si am simtit o chemare ciudata a pamantului. Ceva ce doar la Limba romana comentam ... pe text... E greu de descris sentimentul. Este poate sentimentul statorniciei.
Pentru prima oara in viata am simtit nevoia sa gasesc pamantul familiei. Si tot pentru prima oara in viata am realizat ca nu poti invata un popor intreg o limba sanatoasa si unitara in niste zeci de ani prin metoda "fara profesor -  in doar 10 pasi". Mai ales daca e si analfabet. E penibil. Ceva mai adanc, ceva mai vechi, ceva mai puternic, o baza solida exista dinainte!!!
Deci nu stiu cine erau cei de acum 5000 de ani. Poate erau extraterestri sau erau niste uriasi sau strabunicii strabunicilor nostri. Stiinta poate va dovedi ce si cum sau poate se va dovedi in continuare neputincioasa, ori ignoranta.

Istoria, ca de altfel si realitatea sunt subiective si scrise de fiecare om in parte intr-o versiunea ideala care sa corespunda nevoilor si valorilor sale de moment. Chiar si invinsii isi scriu istoria lor. Cat despre castigatori, depinde doar de unghiul din care privim...

Iar eu recunosc ca, da, m-am saturat de versiunea oficiala a Mioritei. Imi ajunge atitudinea umila si resemnata a "mielului" sacrificat.
De acum mai vreau sa fiu si pui de lup.


 link-uri utile

http://www.gandul.info/magazin/descoperire-in-romania-cea-mai-mare-locuinta-pre-cucuteni-datand-din-5200-5100-i-hr-11472525

http://www.businessmagazin.ro/actualitate/cel-mai-vechi-oras-din-romania-mai-vechi-decat-piramidele-egiptene-video-11221230?fb_action_ids=10201355284618349&fb_action_types=og.recommends&fb_source=aggregation&fb_aggregation_id=288381481237582

Omul nou - action hero

O sală de operaţie -  chirurgi echipaţi, asistente, lumini, aparate în funcţiune, muzică clasică. După multe ore de concentrare în sfârşit se închide operaţia. Pare o reuşită. Toţi răsuflă uşuraţi, se întorc către sală, îşi dau halatele jos, se înclină. Publicul aplaudă frenetic, ovaţii, se aruncă pălării în aer. Bucurie mare - mare sărbătoare. A doua zi, ziarele scriu pe prima pagină: primul transplant de creier - o reuşită la scenă deschisă!

Descindere la locuinţa unui mafiot. Agenţii ies cu mai mulţi suspecţi legaţi şi cu nişte mărfuri confiscate. Mafiotul urlă că e nevinovat. Politiştii îşi asigură "prada", se întorc şi se aliniază, apoi se înclină. Publicul aplaudă frenetic...

Şofer de autobuz. Speeeeeeeeed. Din păcate nu e niciun răufăcător la orizont. Însă, o bătrână în scaun cu rotile aşteaptă în staţie. Şoferul nu doar opreşte, dar coboară el însuşi şi o ajută să urce, apoi la staţia de coborâre o ajută să se dea jos. Martorii sunt uluiţi, toţi aplaudă. Şoferul face plecăciune şi urcă înapoi la volan.

Cum ar fi să fie peste tot astfel, în fiecare clipă, oriunde ne-am afla. Aproape suprarealist, nu-i aşa?

V-aţi întrebat vreodată de unde această adulare în masă a anumitor bresle, cum ar fi cea a actorilor sau a muzicienilor? De unde această dorinţă de a şti totul despre ei si vieţile lor, dar şi a lor de a se dezvălui tuturor mai mult sau mai puţin? Şi de ce ei când îşi fac meseria au parte in plus şi de aplauze, iar ceilalţi nu? Nu suntem toti la fel?

Oare nu pentru că artiştii visează cu ochii deschişi şi intră alături de public într-o convenţie, o joacă dorită de toată lumea şi de care toată lumea are nevoie? Da, de care toată lumea are nevoie. Oare nu pentru că fiecare ne imaginăm într-un fel sau altul un film al vieţii noastre, în care noi suntem super-eroii?

Fiecare om, oricât de modest şi timid ar fi, ar vrea măcar o dată în viaţă aplauze la scenă deschisă! Iar mass-media şi tehnologia, societatea per total au evoluat exact în acest sens: avem operaţii live pe internet sau la Măruţă la emisiune, naşteri filmate, descinderi ale autorităţilor pe ici-pe colo în direct la ştiri şi toată viaţa oricăruia dintre noi în foto sau video-streaming pe facebook sau flickr, povestita pe bloguri si prin status-uri…

Ne trezim de dimineaţă, ne spălăm pe faţă. Din oglindă ne zâmbeşte tuturor un De Niro sau un Schwartzi, o Julia Roberts în Frumuşica (visul oricărei adolescente de la Monica Columbeanu încoace) sau - şi mai şi – direct Sharon Stone în Basic Instinct… Sigur, mai depinde şi de nivel, altora le zâmbeşte Salam sau fix Mozart.

Efectul cinematografic exhibiţionist de care suferă umanitatea se manifesta peste tot. Nu e persoană care să nu se vizualizeze sau să nu se viseze jucând într-un film, urmărind un hoţ, bătându-se cu zece lei-paralei, mergând pe covorul roşu sau cântând pe o scenă în faţa unui public în extaz, prezentand o emisiune sau jucand intr-un meci de fotbal. Sau… Sau…

Şi nu e nimic rău în asta. Chiar dacă, paradoxal, oameni inteligenţi se visează blonda de la drept sau eroi de filme de acţiune de mâna a doua. Şi se manifestă fără mari inhibiţii în acest sens. (Cei cu Mozart au un simţ al ridicolului mai ridicat, aşa că stau cuminţi şi interiorizaţi. La ei este însă mai grav pentru că, dacă nu pot defula, există risc crescut de psihopatie:)

Sunteţi aşadar doctori, poliţişti, şoferi de autobuz sau avocati si vreţi să învăţaţi să cântaţi la un instrument şi chiar s-o faceţi în faţa prietenilor sau a lumii întregi? Vreţi să cântaţi la karaoke, să vă povestiţi vieţile la televizor sau pe facebook si in tabloide, să pictaţi sau să scrieţi poezii? Faceţi-o!

Eu - suprarealist sau nu - votez pentru acest fel de ridicol, doamnelor şi domnilor, acela care presupune copilărie, visare, creativitate, defulare, bucurie şi mulţumire de sine. E mai sănătos aşa. Şi să-şi traseze fiecare graniţele psihopatologiei către care se îndreaptă. Sau ale penibilului.

Mă întreb totuşi unde vom ajunge când vom şti totul despre toată lumea, caci asta este tendinta… Telepatie şi o conştiinţă extinsă? Sau Big Brother şi un nou ev întunecat?

Teatru TV sau Teatru vs. TV?

Acum vreo 30 de ani urmăream în mare măsură teatru tv. Acum urmărim şi vorbim adesea despre “teatru tv”, “teatru versus tv”, “teatru şi tv” sau “teatru la tv”. Dar, dincolo de toate aceste jocuri de cuvinte şi semnificaţiile lor, cred sincer că vorbim de o falsă problemă. O falsă problemă pe care o putem extinde şi la restul presei de la noi.

O sa încerc să scriu cât mai simplu şi la obiect, fără prea multe încâlciri de condei sau de idei.
Sunt actriţă, om de televiziune, cântăreaţă, prezentatoare şi voce de diverse. Dar, înainte de toate, sunt un om ca toţi oamenii. Viaţa m-a învăţat câte ceva, după ce m-a dezvăţat de altceva, cu băţul sau cu frumosul, cu linişte şi răbdare sau fulgerator şi fără drept de apărare.
Consider că suntem toţi la fel de importanţi în tot lanţul ăsta al supravieţuirii şi “fiinţării” în societate. Consider că suntem toţi egali şi bineînţeles că merităm cu toţii aceleaşi recunoaşteri şi aprecieri atunci când ne facem treburile bine, cu pricepere şi bucurie. Sau, bineînţeles, merităm inversul, când oferim inversul.
De aceea în calitate de actor sau cântăreţ nu voi cere nimănui niciodată să-mi acorde mai multă atenţie decât altuia în anumite situaţii doar pentru că practic această meserie, mai grea decât a altora din anumite motive, dar mult mai fermecătoare şi aducătoare de bucurie din alte motive.

Nici nu mă voi supăra pe televiziunile sau ziarele care caută senzaţionalul şi vor să vândă mai mult pe seama fericirilor sau nefericirilor vieţii mele intime. Dacă doresc să-i ţin departe, ştiu bine că pot s-o fac. Şi spun asta pentru că am putut deja s-o fac de foarte multe ori.
Dacă am ceva important de spus, dacă am o problemă, dacă vreau să ajut pe cineva, oricum statutul meu îmi oferă de o mie de ori mai multe şanse de vizibilitate decât au alţi oameni din ţara asta. Iar pentru cei foarte cunoscuţi –  câteodată în plus şi datorită televiziunii sau ziarelor - este şi mai uşor.
Scenele de teatru independent sunt din ce în ce mai multe. Cu resurse sau fără, cu dragoste şi încredere, sălile clasice sau cele neconvenţionale sunt din ce în ce mai pline cu spectatori. Ştiu ce înseamnă să încerci acest drum, pentru că şi eu încerc acelaşi drum.Însă, dacă ceva îmi este clar după 30 de ani de existenţă e că actorii sunt iubiţi în ţara asta. Sunt respectaţi şi apreciaţi. Actorii sunt văzuţi bine, căutaţi şi mângâiaţi. Dacă nu s-au simţit aşa până astăzi, înseamnă că au văzut doar partea goală a paharului.

Excesul de zel

Nu presa face rău culturii. Nici măcar tabloidele sau televiziunile. Cred sincer că vorbim cu toţii de o falsă problemă. În anumite emisiuni şi publicaţii, spectacolele valoroase şi oamenii frumoşi nici măcar nu au de ce sa apară şi nici măcar nu îşi doresc asta. Iar cei care apreciază şi ajută, o fac oricum de ani buni. Ce fac însă televiziunile în general, dar mai ales cele de ştiri, când un actor moare sau când are o problemă cineva cunoscut şi iubit, este într-adevăr un soi de exces de zel deloc necesar care se întoarce ca un bumerang fix împotriva extaziatului purtător de bune intenţii.

Iar acum vorbesc din perspectiva unui artist, fost prezentator de ştiri, în continuare om de televiziune.
Da, am prezentat multe ştiri în cinci ani de zile. Am avut ore multe de evenimente în desfăşurare pe care le-am ”acoperit”, am avut şi neşansa să acopăr ore rele de breaking news atunci când suflete mari au plecat către alte dimensiuni. Şi în timpul asta, ziua, să merg la şcoală (la teatru).
Colegii mei din Realitatea erau oameni minunaţi, care mă înţelegeau şi îmi admirau dorinţa de a-mi urma visul. Unii colegi chiar mă încurajau să cânt. Şefii mei şi-au dat acordul ca în paralel să joc în serialul “La urgenţă”, un rol permanent.

Unora parcă le zburau minţile

Însă, atunci când breaking news-ul se instala imperativ şi intempestiv, unora parcă le zburau minţile: să stăm cât mai multe ore cu banda aia galbenă în direct – pentru că şi concurenţa o face - să spunem vorbe folositoare sau nefolositoare, patetic sau cu tupeu, în cunoştinţă de cauză sau doar să ne aflăm în treabă. Şi să întrebăm acelaşi om după 10-20 de minute de interviu la telefon, când poate nici nu mai aveam ce, dacă nu cumva chiar şi pământul este rotund...
Iar mai nou observ o plăcere nebună de a transmite live din... cimitire. Mă mir că nu dăm şi un prim-plan cu cel care e nepunticios în faţa acestui spectacol al cărui protagonist a devenit fără voia sa şi fără putinţa de a mai riposta.
Da, cu toţii avem bube în cap. Şi, da, unii exagerează, alţii sunt doar neinspiraţi… Însă, cu toţii iubesc şi ajută şi îşi doresc cultura. Şi chiar au nevoie de ea. Pentru asta pot garanta cu propria mea experienţă, având speranţa că nu mă înşel.

Este poate un exces de zel sau doar o dorinţă de audienţă a unora, dar merită totuşi iertate, aşa cum sunt iertate mai mereu şi micile vanităţi ale marilor actori...

Publicat inițial pe http://adevarul.ro/blogs/dalia.pusca

Din nou, taxime-triștii

Am fost la un concert de muzică sacră. Superb concert. Stare de grație, zâmbete, stare de bine.
Am decis sa iau un taxi către casă, astfel încât să-mi pot menține bucuria mai mult timp.
Comandă, să fiu sigură că măcar nu sunt refuzată în drum sau luată de vreun nebun...
Am glumit, am fost neatenți, am greșit drumul sau nu l-am înțeles. Am vorbit cu prieteni la telefon, am comentat diverse. Sigur toate astea le-a făcut domnul. Dar nu ne-am supărat. Am continuat călătoria netulburați.
La final, din greșeala îi dau 20 de lei în loc de 8,75 cât fpăea cursa. Îi ia, se uită la ei, dă să-i bage în buzunar. Eu observ că sunt doua bancnote de 10... Îmi dau seama, îi cer înapoi 10 și vreau să-i schimb cu un leu. În total, (doar)2 lei bacșiș.
- (cu jenă) V-am dat doua de 10? Vă supărați dacă vă rog să-mi dați una de 10 înapoi?"
- (iritat) Ehh, mă supăr...
- Da, dar știți, am vrut să vă dau altfel. Încă una de un leu...
- Eh, domnișoara, 1 leu să le dați la amărâți, noi nu suntem amărâți.
Și mi l-a dat înapoi.
- Dar, domnule, să știți totuși că eu nu sunt atât de bogată precum dvs... Știți, mie nu îmi dau o pâine la magazin dacă nu am 1 leu, darămite 2."
 - Haideți, domnișoară (...)"
Și l-am lăsat bolborosind... A deschis geamul și a mai zis ceva și încă ceva.
L-am rugat să nu fie măgar.
Păcat de starea mea de grație:)
Păcat că unii suntem și săraci, și fuduli... Și...

Mă liniștește că măcar "nu suntem amărâti", după spusele domnului taximetrist. Căci e un domn.

Poftiti la Dumnezeul meu - Furie vs. iubire si compasiune

"Cel mai mare dusman al umanitatii: furia

Dintre toate emotiile cu care ne nastem, furia este primara si cea mai dificil de controlat. Indiferent cat ar fi de discreta, furia genereaza anxietate, defensiva si agresiune -- faimoasa reactie lupta-sau-fugi pe care o contine fiecare organism viu. Si daca la furia cuiva raspunzi cu iritabilitate -- dupa cum majoritatea creierelor sunt proiectate sa reactioneze -- problema se va inrautati sigur.

Furia intrerupe functionarea lobilor frontali. Nu numai ca vei pierde abilitatea de a fi rational, dar nici nu mai esti constient ca te porti intr-un mod irational. Cand lobii frontali se inchid, este imposibil sa ascultam cealalta persoana, ca sa nu mai vorbim de empatie sau compasiune. In schimb, veti simti ca aveti dreptate, si din acea clipa procesul de comunicare se rupe. Furia elibereaza o cascada de neurochimicale care distrug acele parti ale creierului ce controleaza reactivitatea emotionala.

Este nevoie de multa perseverenta si pregatire ca sa raspunzi la furie cu blandete, dar este exact ceea ce invatatorii spirituali incearca sa ne spuna de secole. Cand te concentrezi intens si constant pe valorile si scopurile spirituale, cresti fluxul sangvin in lobii frontali si cingulatul anterior, ceea ce face ca activitatea din centrele emotionale ale creierului sa descreasca. Atentia constienta este cheia si, cu cat ne vom concentra mai mult pe valorile interioare, cu atat ne vom putea lua mai bine viata in maini. Prin urmare, meditatia -- fie ea religioasa sau seculara -- va ingaduie sa va atingenti cu mai multa usurinta scopurile, motiv pentru care am dedicat trei capitole pentru a va invata cum sa exersati creierul pentru iubire si compasiune."

(da, stiu, unii  vor fi exasperati sau enervati, altii vor rade, altii vor lua la misto ideea, vor fi sceptici si destepti sau ironici si sarcastici nevoie mare sau pur si simplu indiferenti; iar la subtitlul de mai jos vor abandona lectura... :)

Prea bine, sa continuam:

"A avea credinta

Ca expert in neurostiinta, cu cat ma afund mai mult in natura creierului uman, cu atat imi dau seama cat este de misterios. Dar daca ar trebui sa aleg doua dintre lucrurile pe care le-am invatat -- ca doctor, profesor, sot si tata -- as spune in primul rand ca viata este sacra. Suntem intr-adevar determinati sa traim pentru ca fiecare celula din corpul nostru se lupta sa supravietuiasca si fiecare neuron din creierul nostru se straduieste sa devina mai puternic.

Al doilea lucru pe care l-am invatat este acela ca in spatele pornirii noastre spre supravietuire este o alta forta si cel mai bun cuvant pentru a o descrie este credinta. Credinta nu numai in Dumnezeu sau in stiinta sau in iubire, ci credinta in noi insine si in ceilalti. Credinta in spiritul uman este ceea ce ne face sa supravietuim si sa ne depasim limitele. Ea face viata sa merite sa fie traita si ii da semnificatie. Fara speranta si optimist -- sinonime cu ceea ce numesc eu credinta -- mintea poate aluneca cu usurinta in depresie sau disperare. Credinta este inradacinata in neuronii si genele noastre si este unul dintre cele mai importante principii de onorat in viata.

Unii oameni isi pun credinta in Dumnezeu, in vreme ce altii o pun in stiinta, relatii sau munca. Dar indiferent in ce credeti, trebuie totusi sa va confruntati cu o intrebare mai profunda: care este scopul si visul vostru ultim? Ce va doriti cu adevarat in viata -- nu numai pentru voi, ci si pentru lume? Si cum veti incepe sa faceti ca visul sa devina realitate? A avea speranta si credinta este esential, dar e nevoie de ceva mai mult: abilitatea si disciplina de a va organiza creierul in moduri care sa va motiveze viata. Studiile noastre asupra meditatiei au oferit cateva unelte de baza care va pot ajuta sa va atingeti acele scopuri si, daca le aplicati in viata, nu numai ca veti gasi ceva mai multa fericire, dar veti aduce si putina pace in lume."

Cum ne schimba Dumnezeu creierul - descoperirile inovatoare ale unui prestigios neurolog; Andrew Newberg, Mark Robert Waldman

Va invit la film:)

Astazi, ora 18, TVR 2, "Calul Dracului" de Caragiale. Dalia Pusca, Marius Bodochi.
Multumesc, Mihai Razus! Multumesc, Radu Danila!

18:00
Anul Caragiale
Calul dracului. Nuvela „Calul Dracului” de I.L Caragiale face parte din ultimul său volum „Schiţ

e Nouă”, publicat în 1910 la Editura Adevărul. „Nu le-aş da pentru tot ce am scris”, scria Caragiale într-o scrisoare din februarie 1909, referindu-se la povestirile din acest volum. Adaptarea Mihai Adrian Buzura, Radu Dănilă. Regia Radu Dănilă. În rolurile principale: Marius Bodochi şi Dalia Puşcă. Redactor Cristina Dănilă. Realizator Radu Dănilă

http://program.tvr.ro/program_all.php?d=1&z=0&c1=0&c2=1&c3=0&c5=0&c6=0&c8=0&c9=0&c10=0&c11=0&c12=0

O raza de lumina pentru copii si batrani

Colegul meu Vali Petru m-a rugat sa contribui oricum pot la proiectul asociatiei din care face si el parte. 
Intr-o prima faza m-am gandit sa scriu despre proiect aici. Daca vreti si puteti, contribuiti si voi.
Vali: "Avem 200 de copii care au nevoie de saltele pe care sa doarma, carti, haine pe care nu le mai purtam - varstele lor sunt cuprinse intre 3 si 17 ani.
Avem in proiect 100 de batrani care au nevoie de camasi, pijamale, tricouri, sosete groase, chiar si chiloti.

Toate lumea le duce portocale si banane si alte lucruri pe care nu le pot NICI MANCA (din cauza diverselor boli) si NICI IMBRACA ... haideti sa le daruim impreuna "O raza de lumina". Fiecare poate contribui cu ce poate fie prin respectivele produse fie financiar. Pentru orice alte detalii va stau la dispozitie."

 

Asociatia Turistica Ghizii Romaniei este locul unde minunile pot deveni realitate. Asa ne place sa credem si ne propunem sa ne marim familia in fiece moment. Din acest motiv va invitam alaturi de noi sa aducem "O raza de lumina" in preajma Sfintelor Sarbatori pentru nefericitii batrani din 2 case de sustinere din Bucuresti ( 18 si 19 decembrie 2012 ) si pentru niste ingeri de cop

ii din cadrul a 3 centre de plasament din Ploiesti ( 20 Decembrie 2012 ).

Alaturi de ei vom simti mirosul cojilor de portocale si vom canta colinde nemuritoare. Haideti cu noi si impreuna ne putem transforma in niste mici “Mosi Craciuni”! In datele amintite mai sus (ora o vom anunta in apropierea evenimentului) ATGR impreuna cu oricine doreste sa se alature vom merge sa cantam si sa daruim cadourile de care aceste suflete minunate au nevoie.(Cu vondurile stranse vom cumpara ceea ce ne spun reprezentantii azilelor si centrelor de plasament deoarece ei stiu cel mai bine ce au nevoie).

Detalii pentru cei care pot accesa, mai jos.

 

https://www.facebook.com/events/247958728663757/

Sau:

Pentru detalii ne puteti contacta la numarul de telefon 0723 268 845 (Razvan Bineata) sau e-mail : proiecte@ghiziiromaniei.ro
De asemenea puteti dona direct in contul RO48PIRB4205716105001000 deschis la Piraeus Bank, sucursala Alba Iulia. Contul este deschis pe numele Asociatiei Turistice Ghizii Romaniei. Avem rugamintea sa specificati faptul ca donatia este pentru proiectul "Hai cu noi sa daruim o raza de lumina!"

Dahlia feat. Close Adapt - Carusel

Melodiile Dahlia feat. Close Adapt sunt cantece de inspirat, cautat, simtit si expirat...:) Asa ca va invit pe toti sa le cautati, sa le simtiti si sa rasuflati linistiti la intelegerea lor acum sau mai tarziu, poate chiar peste mai bine de jumatate de an. Nu de alta, dar asa s-au dovedit ele a fi... Incepand cu melodia COME TASTE, apoi CARUSEL si celelalte.

https://www.youtube.com/watch?v=4qe3si56Pqo&list=PLF3624CC10A235692&index=6&feature=plpp_video