Opt

Era copil îngerul din noi

Când am ales să-l facem om, slugoi.

L-am maltratat, i-am pus pecete,

Am scrijelit în el cu crete.

I-am aruncat ocări cât marea,

Căci a-ndrăznit să ne alunge disperarea.

Era copil, nemângâiat,

Atât de dulce şi-mpăcat.

Rămas mahmur de grija noastră

Să-i pironim făptura castă.

Mi-aduc aminte când i-am explicat

Că ce-a făcut se numeşte păcat.

Ce cruntă durere lumească

S-a aplecat atunci pe puntea cerească!

Ce fapte de crudă căinţă

I-au rupt nemurirea din fiinţă!

Cuvinte puţine s-ar spune,

Dacă pe lume am crede-n minune...

Am ucis îngerul din noi

Pe când ne iubeam amândoi

Şi dulce groapa am ridicat

În casa eternului uitat.

Căci stins a fost odată cu noi

Tot geamătul de viață al fiilor tăi,

Tot crâncenul zâmbet al zilelor tale,

Toată ardoarea cuvintelor goale.

L-am invocat apoi pe slugoi,

L-am îndopat cu roşu noroi.

L-am stins în ocru liniştit

Ca pe o floare-n infinit.

I-am consumat din sămânţa necoaptă

A fructului de lămâie acră.

L-am înecat în verde de paris,

Sperând că totul se alină-n vis.

Şi, când să scape către cerul paradis,

Sărmanul prunc nebotezat

Ne-a renegat.