Cele doua Romanii

Am pus o foaie de hartie peste o revista Glamour. Am luat-o la intamplare de prin casa. Si scriu. Despre cele doua Romanii.

S-a tot vorbit si se stie, s-a tot discutat si se cunoaste... Una e mai pregnanta si mai izbitoare, mai trista si saraca, fara sanse sau mari bucurii. Cele doua Romanii se inrudesc si se tolereaza reciproc. Nici nu poti fi sigur care o cucereste pe cealalta si o influenteaza, care face mai mult rau celeilalte si in ce fel sau care o ajuta sau o murdareste pe cealalta. Insa, coexista si se contopesc mai evident decat s-ar crede.
Romania rurala nici macar nu e foarte departe, in fundul muntilor sau al campiilor, acolo unde copiii merg kilometri prin paduri si frig la 4 dimineata sa ajunga la scoala dintr-un alt sat. Romania cu ulite de pamant iese la strada din suta in suta de metri pe DN1 si DN2, aici, aproape de noi. De la Voluntari sau Afumati, pana la Urziceni sau Buzau, Romania satelor mizere, cu garduri si case din chirpici mancate de vant, ploaie si vreme, iese la iveala in Europa 85 mai trist si mai dureros decat in orice catun de munte. A doua noastra tara e mai aproape de marea metropola si de orice drum care ne leaga de civilizatie decat s-ar crede si se desfasoara in plenitudine, fara splendoare sau pitoresc.
Copii tristi, cu haine ponosite si rupte care asteapta o rata intr-o statie darapanata, o fetita cu pantaloni murdari si fes rupt care vine pe o bicicleta veche de pe un drum plin de praf si pietre, o batrana care trage anevoios de un carut, o bodega "kitsch-oasa" la colt de sat, case si curti peste care cad gospodariile cu totul intr-o dezordine ca dupa bombardament, soproane si pridvoare in care n-ai loc sa te misti, gradini in paragina... Si intre ele, soseaua asfaltata cu chiu cu vai pe care trec Cayenne-urile si Bmw-urile de ultima generatie.
E intotdeauna dezamagitor sa merg acasa. Singura frumusete a drumului spre Buzau raman peticele de padure inca nedefrisate de marii proprietari de ansambluri rezidentiale si maretia apusurilor violet-rosiatice care-mi "lumineaza" calatoria. Realizez de fiecare data ca sunt atatia oameni pe lume mai putin norocosi decat mine si gasca mea din orasul natal.
N-a fost si nu va fi vreodata Buzaul Beverly Hills sau Paris. Insa, ma gandesc cu drag la rasaritul de deasupra scolii 5, la Piata Daciei si Hasdeul care se vedeau curate si luminate de pe balconul meu sau bulevardul Unirii, de la geamul Oanei si minunatia de cartier unde statea Monika. Crangul cu oraselul copiilor, Dragaica, bazinul, sala sporturilor, terenul de tenis (unde chiuleam in liceu:)
Nu stiu cat e vina oamenilor in propriile case si cat e vina celor care nu gasesc de cuviinta macar sa asfalteze un drum sau sa renoveze o scoala. Nu stiu cat conteaza pt unii sa-si infrumuseteze gradina, comparativ cu importanta de a lucra pamantul zi-lumina si a creste animale, astfel incat sa poata pune seara pe masa o branza si o mancare de cartofi. Nu stiu cat timp si chef au oamenii astia sa se mai gandeasca la rasarituri de soare sau la estetica locului in care traiesc.
Imi e clar insa ca e departe momentul in care cele doua Romanii isi vor atenua discrepantele.

Revista Glamour pe care scriu, probabil cumparata de nepoata-mea, e glossy, aurie, cu "o englezoaica la Hollywood" pe coperta. Fetita aia care astepta zgribulita rata (cu scaune rupte si mirosuri imputite divers) nu parea genul care sa cumpere o astfel de revista la "7,90 numai cu cadou" si concurs "castiga o vacanta exotica in Tunisia". Nici Bravo Girl nu cred ca si-ar fi dorit sau permis. Probabil tot ce-si dorea era sa ajunga mai repede acasa...