Folllow the Rainbow

Folllow the Rainbow

joi, 4 septembrie 2008

Chemare

Citeam pe blogul lui Chirila despre vocea in teatru si mi-am adus aminte de propriile mele experiente si descoperiri, marturisite in lucrarea de diploma. Cu o mai mare sau mai mica legatura, m-am apucat aiurea sa scriu aici aceasta chemare.

Te duci la teatru, film, spectacol; stai, privesti, asculti; iti place sau nu, la final pleci acasa.
In functie de capacitatea sau dorinta fiecaruia de analiza, spectacolul in sine e considerat mai mult sau mai putin reusit din anumite motive: jocul artistilor sau al anumitor artisti, regia, muzica, scenografia, lumina, atmosfera, firul epic sau mesajul, povestea in sine, ori pur si simplu pentru ca ceva din fiinta ta a rezonat, a fost atins si mangaiat cumva... Daca toate astea sunt superlative si concura la atingerea cat mai multor suflete, avem deja de-a face cu o capodopera sau un fenomen...
Totusi, sa revenim la starea naturala a unui spectacol normal.
Greseli majore sunt trecute cu vederea de unii sau erori minore sunt exacerbate de altii.
O gluma ieftina si rasuflata este aplaudata sau un adevar spus bine sau rau este trecut cu vederea.
Unii inteleg, altii patrund doar spoiala.
Ore, zile si nopti, saptamani de munca sunt greu imaginate de ochiul spectator.
Micile pana la marile dificultati ale actorilor sau ale oricaror alti responsabili cu creionarea liniilor virtuale sau concrete si a spatiilor dintre ele sunt total inexistente in mintea platitorului de bilet, uneori ignorant de indulgent, alteori nedrept de exigent.
Tot ce se vede e produsul finit. Si tot ce se apreciaza este tot ansamblul final, chiar daca pe bucati, pe alocuri sau ca un tot. Culisa va ramane mereu in culise. Asa cum operatia facuta de chirurg va ramane mereu o necunoscuta pacientului. Asa cum etapele si miile de idei neasternute pe hartie, ci doar gandite de inspiratia unui romancier vor ramane intotdeauna un mister pentru cititor.
Indiferent de zbaterile, oboselile, sacrificiile sau neputintele creatorilor, o alta entitate se detaseaza, prinde contur si este cea care conteaza pentru public: finalitatea. Ca in orice alta meserie, dar adaugand ceva mai multa nebunie, transpunere, daruire si mai ales... poezie.

Oricare ar fi insa motivul prezentei, felul in care priviti si cunoasteti, simtiti sau apreciati, mergeti la teatru, la film, la spectacole de orice fel! Sunt infinit mai multa munca, substanta si inspiratie pentru toata lumea acolo decat v-ati putea imagina. Veti gasi acolo poate chiar si putina fericire, in feluri pe care nu le stiti inca.

P.S.: Mi-e clar ca doar cineva care intelege a stat sa se "plictiseasca", citind post-ul asta pana la capat. Asa ca demersul nu cred ca va avea prea bune efecte. Dar cine stie care e de fapt finalitatea?

6 comentarii:

Da si Nu spunea...

Eu merg la teatru destul de des. Si daca imi face placere spectacolul nici macar nu mai sunt asa exigent, nu mai pun la suflet micile "scapari" ale actorilor. De fapt e mai natural cu mici derapaje (asa e si viata reala).

In final, o remarca: "atingerea cator mai multe suflete" este de fapt "atingerea cat mai multor suflete" in limba romana. Fara suparare, dar asa e corect.

O zi buna

Dal Octavia P spunea...

da, am gresit. corectat! multam'!

lola spunea...

finalitatea?... e mai putin importanta atat timp cat incercam... orice cuvant atinge pe cineva.. si asta e o conditie necesara si suficienta...

Alex spunea...

intotdeauna m-am gandit nu la "ce vrea sa spuna" artistul, piesa, viata in general, ci am incercat sa-mi identific si sa las sa iasa la suprafata propriile mele senzatii, sentimente... cred ca din toate avem de invatat... si poate asa iti identifici "chemarea"... nu doar in teatru, ci in toate...
Noapte buna !

Mr. Chocolate spunea...

m-am plictisit... frumos.
merg la teatru, dar trebuie să recunosc (poate interveni aici şi subiectivismul, să zic aşa) că teatrul din Bucureşti, aici referindu-mă strict la Naţional, din câte am văzut eu, este unul de... bulevard, asta ca să mă exprim frumos. rămân la impresia (şi aici aştept comentarii) că cea mai reuşită piesă pe care am văzut-o până acum este Romeo şi Julieta pusă în scenă la Craiova în 2005. urmată de un Hamlet cu Pintea şi Oana Pellea...

Shatyr Tempesta spunea...

Salutare, tocmai am lucrat un scurt-metraj pe care as vrea sa-l vizualizati. Daca sunteti de acord cu mesajul exprimat in film, ajutati-ma sa-l promovez ca toata lumea sa inteleaga ca nu trebuie facut nimic ! Si nu, nu e ironic, chiar nu trebuie facut NIMIC !
http://uk.youtube.com/watch?v=MRfyyTn_l8Y