De ce îi deranjează copacii?

Cu toate întâmplările şi ideile din lume la purtător, tot nu am reuşit să-mi adun suficientă inspiraţie pentru tăierea panglicii dintre mine şi interfaţa acestui program după mult timp în care nu am mai scris.

Într-o zi trecută şi însorită mă întorceam spre casă agale, privind către copacii înalţi de pe aleile dintre blocuri. De ce? Aşa mi se întâmplă atunci când îmi revin după o lungă adormire. Încep să redescopăr viaţa, copacii, să aud păsările cum cântă, să mă bucur de razele soarelui care îmi mângaie fruntea, să râd, să glumesc, să scriu versuri şi să cânt sau să dansez de nebună. Aşa fac eu când redevin eu.

De obicei mi se întamplă primăvara:) Mi-am revenit mai devreme pentru anul viitor:)))

Astăzi mă plimbam la fel de agale pe străzile Cotroceniului. Pe tot drumul nimic nu mi-a disturbat starea abia regăsită de bine, după ceva nopţi nedormite şi alte motive obiective. Ba mai mult, am descoperit o grădină în toată regula, cultivată şi, curios, de sine stătătoare.

Pentru prima data mi-am băgat nasul, cum se spune, m-am cocoţat pe vârfuri şi am iscodit locul cu pricina să-mi dau seama dacă într-adevăr există sau nu o casă. În momentul ăsta, evident gândurile au deviat-o de la stele către cele lumeşti: Cât o costă terenul ăsta? De ce nu l-or fi vândut până acum? Cât o mai rezista fără să-l ia cineva să construiască ceva? Şi de ce au cultivat doar roşii?:) 

Cu gândurile astfel răvăşite, mi-am petrecut paşii către bulevarde mai aglomerate. Nu înainte să ies din împărăţia Cotrocenilor însă, am descoperit imaginea prezentului fioros: o minune atrăgătoare într-un stil arhitectonic neoromânesc matur şi perfect, căreia i se oferiseră straie de casă nouă, dar care fusese despuiată de orice fir de iarbă, arbust, copac-copăcel. Oamenii strângători au curăţat grădina impunătoare de orice imixtiune a sălbaticului în betonul gri murdar, însă foarte curat. 

  

Vizavi, un bloc de câteva etaje, într-un stil... "Dumnezeu cu mila", abia şi-a făcut loc pe un teren micuţ din care a mai rămas un spaţiu cât pentru o bicicletă şi omul aferent. Pe acolo se urcă în casă... 

La câţiva metri distanţă alte două clădiri sunt renovate...

Aşa mi-am adus aminte astăzi de ce iubesc genul ăsta de cartiere cu case mari şi frumoase. Pentru grădinile, copacii, verdeaţa din jurul lor. Pentru străzile spaţioase şi aerisite, pentru liniştea acompaniată uşor ici-colo de glasuri cântătoare, uneori chiar de viori sau de pian. Pentru că omul aici nu pare isteric şi meschin, lacom şi autodistructiv. Nu pare, cel puţin...

Am înţeles de ce la mine printre blocuri nu e loc nici pentru o parcare decentă, dar aici? Aici au loc să-şi bage maşinile în curţi.. De ce îi deranjează copacii?

(Articol preluat de pe blogul npt.ro/blogs/dalia.pusca - platforma nu este inca publica)