Nemai, de Ana mea dragă...

Dacă a fost vreodată mai potrivit un gând al Anei cu unul al meu, nu-mi aduc aminte... Dar se întâmplă să fie acum o anumită trăire şi nu mă pot abţine să n-o copiez şi să n-o împărtăşesc, mai ales când e atât de frumos exprimată...

Nemai

nemaiasteptand sa moara,
s-au sinucis brutal/
ca doi julieti/
toate iubirile noastre!

nemaidorindu-se neaparat,
s-au lenevit banal/
ca doi elefanti/
toate dorintele noastre!

nemaivoind sa se cunoasca,
au intepenit inchise/
ca doi carbunari/
toate pleoapele noastre!

nemai ne-a inchis ursuz puterile
si ne-a raspuns cu sec de uitari curande...
prea curand nemai...