Folllow the Rainbow

Folllow the Rainbow

vineri, 16 ianuarie 2009

Sa fim copii, pentru inca o zi...

Cel mai greu lucru este sa creezi o piesa vesela.
Esti trist si descurajat sau dezamagit - iti descarci frustrarile, defulezi intr-o poezie amara, intr-o balada, intr-un rock isteric sau hip-hop revoltat si revoltator.
Esti fericit, bucuros, vesel - momentul este fulgerator, arde in tine intr-o clipa, il traiesti scurt si repede sau dureaza ceva mai mult cat sa ai si habar ca ti se intampla, sa apuci sa-l gusti, sa-l savurezi pret de mai multe secvente temporale ale vietii.
Dar incearca sa-l canti, sa-l scrii, sa-l descrii. Si, pe cat posibil, fara sa dai in comedie. Ori pari infatuat sau ridicol, ori sigur usor infantil.
De asta orice refren, orice piesa de teatru sau orice alte forme de creatie, vesele si optimiste, nu doar transmit o candoare a inocentei, o doza clara de pueril, dar par si suna a jocuri de copii. E foarte greu sa le faci in asa fel incat sa nu calci linia atat de fina a ridicolului, a caraghiosului.
Dar se poate. S-a mai putut si se va mai putea.

Extinzand aria... Care dintre noi n-am fost fericiti o clipa, n-am chicotit sau nu ne-am hlizit, n-am simtit nevoia sa radem, sa ne bucuram in momente total inoportune si neconcordante cu circumstantele? Si ne-am abtinut! Care dintre noi n-am simtit s-o facem, dar ne-am rusinat la gandul ca nu e momentul sau ca o sa se rada de noi? Si ne-am oprit! Care dintre noi n-am fost in situatii, la munca, in lume, la piata, in autobuz sau pe strada, cand am simtit sa radem de ceva sau de ceea ce ne-am adus aminte? Sau pur si simplu sa plecam un minut, sa fugim putin, sa evadam cumva, dar ne-am reprimat pornirile de teama sa nu fim luati de nebuni si de prosti sau doar.... pt ca "nu se face"...
Responsabilitate, maturitate, bugete, rate... Tristete, prefacere, refulare, nefericire?
Cu riscul rizibilului, am fi cu totii mai fericiti daca ne-am injecta putina copilarie si visare atunci cand ne vine si ne cere ceva din noi asta...
E greu. Dar se poate.

Revenind la prima parte si in mare legatura cu a doua:





Mihaela Runceanu - Sa fim copii pentru inca o zi
Asculta mai multe audio Muzica »

6 comentarii:

Andrei spunea...

fericirea-i un lucru marunt,
e o aripa care vibreaza,
fericirea-i un lucru mic,
un pitic, ce danseaza!

ara nealgri spunea...

hmmm...clipele astea de fericire... copilul care a crescut... simplitatea....stiu eu ce sa zic? cred ca ar fi minunat sa fim copii fericiti, apoi femei fericite, apoi batranele fericite si sa descoperim ca in fiecare din personajele astea a existat un tumult de trairi! foarte frumos ce ai scris si mai ales adevarat... stim oare sa fim fericiti, sa ne traim clipele de fericire, sa nu ne fie frica sa le simtim? m-ai cam provocat... o sa ma gandesc...pupici!

belloeimpossibile spunea...

cu putin efort si multa naturalete se poate. de aia ii spune arta si sunt putini cei care se afirma in domeniul asta.

referitor la partea a doua, eu cred ca e o problema a noastra, a romanilor. suntem prea inhibati. am fost educati si in fam si in soc sa nu exprimam ceea ce simtim, sa punem mai mare pret pe aparente, pe imagine. am fost recent in franta, prima mea iesire intr-o tara mai civilizata decat romania. am ramas uimit cel mai mult de linistea de pe fetele oamenilor.

C.I. spunea...

Oarecum asemanator: am incercat sa vad daca o postare copilareasca, nu ca as fi eu cel mai responsabil om cand scriu pe blog, va fi luata in serios, daca ai mei cititori se vor prinde in joc. A adunat un sfert din comentariile pe care le-ar strange o postare despre politica, trafic sau altele asemenea. Trist si descurajant

Mircea Popescu spunea...

Ehei, multe s-au schimbat de pe vremea cand era arta arta.

Dal Octavia P spunea...

ce sa va spun tuturor... simt nevoia de veselie si optimism in arta, poate si ca o dorinta de copilarie si fericire in viata reala.