Ce D-zeu cautam pe lume?

Cu totii ne simtim speciali intr-un fel sau altul, nu? Sau, daca nu cu totii, cel putin cei cu un ego exacerbat.

Ma intreb insa, uitandu-ma la tv fara sonor si privind feţele, mimica, ochii, infatisarea in general a unora si altora, ma intreb deci: oare omul ala din penitenciarul Rahova, care plange acum in fata camerei; oare batrana aia dintr-un sat amarat de la campie, care lucreaza pamantul pe canicula cu mainile arse si crapate; oare nesimtitul burtos care injura si scuipa la o bodega ieftina de pe Lipscani sau mama cu trei copii, cu un serviciu de 12 ore zilnic si bani nici cat pt. strictul necesar; oare toti oamenii astia se simt si ei speciali?

Bun, si ce D-zeu cautam pe lume de fapt oricare dintre noi?

Speak up, Paris!

Ma tot lovesc de o inregistrare de la Staples Center, cu fiica Paris a lui Michael...

Sa ma ierte D-zeu si oricine altcineva daca gresesc, dar pur si simplu ma dezgusta felul in care copilul ala e pus sa planga acolo. Iar, cand face o pauza, este incurajat sa-si termine de recitat "poezia", in timp ce matusile si unchii ii aranjeaza disperati microfonul, in asa fel incat sa i se auda mai bine glasul indurerat si mesajul inlacrimat.

Abrevi:)

Noile tendinte primavara-vara-toamna-iarna in materie de alintat si simplificat conversatia:))

Sunt obo.
Te pupi.
Mi-e pofta de praji.
Multu' mult!
Saru'!
Cu pla!
Iubi, ce faci?
Buna dimi.
Duc copilul la gradi.