Folllow the Rainbow

Folllow the Rainbow

joi, 29 septembrie 2016

Mama

Mama mea - berbeaca la zodiac si bine legata la pamant, cu apucaturi ludice proprii mamei sale si fiicei care scrie chiar acum aici de mama focului - are de cand o cunosc eu cele mai intelepte vorbe de duh si cele mai bune sfaturi la purtator, in functie de necesitate. Scurt, prompt si la obiect.
Nu e intotdeauna pentru toate proprietara de drepturi de autor, deci nici originala nevoie mare, dar pe mine ma pune adesea pe drumul cel bun, dupa vreme lunga de cautare de solutii.
In acest week-end, dupa povesti si fapte, mi-a zis doar atat: "Pe prost sa-l tratezi cu indiferenta, mama!". Si efectiv mi-a readus toate tiglele pe casa automat.
De cate ori imi vine sa urlu, sa rad in hohote, sa ma revolt si chiar sa dau cu parul sau sa arunc cu pietre, ma potoleste gandul la ce a zis mama. Prost? Prost! Indiferenta? Daaaaa!
Buna mea prietena Sanda m-a luminat acum cativa ani cu privire la cat de important este un parinte in viata noastra. Bun sau rau, pe care il iubim sau il detestam cateodata, caruia avem sa-i facem multiple reprosuri (ca de altfel si el noua) sau ale carui alegeri le contestam, de care fugim uneori sau pe care...din pacate nu putem sa-l iertam...
Da, pe cat de tumultoasa si frapanta poate fi o astfel de legatura, pe atat de frecventa este in familiile din lumea intreaga, dar mai ales din tara noastra. Rareori mi-a fost dat sa vad relatii normale, sanatoase intre parinti si copii.
Iar prietena mea, care mi-a fost adesea luminita prin tunelul cunosterii de sine, mi-a zis ce revelatie a avut ea privitor la mama ei si cum multe din calitatile esentiale ale sale si parte din tot ce e mai bun in ea a preluat de la mama ei. Pana si unele defecte ale mamei, de care uneori sufera si ea, s-au dovedit salvatoare in situatii limita. Pana la urma, niciunii nu suntem perfecti si uneori nici nu stim cand ceva ce ni se parea rau sau urat poate fi salvator sau de bun augur. Drept urmare, si eu am reanalizat multele lucruri minunate pe care le mostenesc sau le-am deprins de la mama mea.
Aceasta postare fiind despre cum mi-am redescoperit mama si mi-am reamintit cat de mult o iubesc si cat ii datorez, voi adauga si ca analizarea si reanalizarea ar fi indicat sa fie facute si cu cineva priceput. Daca nu stiti cum, incercati si ceva psihoterapie, caci fara asta nu stiu daca imi mai regaseam vreodata sinele acela autentic si pe acei dragi autentici... Si nu va asteptati la minuni peste noapte daca mai ales nu aveti o motivatie buna, vointa deci mare de a intelege si dorinta la fel de mare de a te schimba si tu ceva-ceva. Cautati tot timpul raspunsuri, intelegeri noi ale situatiilor si solutii. Si apoi - daca gasiti necesar - iertati! Mai ales pe voi insiva! De cele mai multe ori nici nu realizam ca avem nevoie sa ne iertam mai curand pe noi insine!
Da, cam din asta e facuta lumea aceea paradisiaca, zice-se: iertare si iubire!
Spre exemplu, o alta pagina din vindecarea relatiei mele cu mama, dupa cel putin patru ani de cautari, a fost scrisa abia acum cateva luni cand a fost nevoie de tonuri ridicate si reprosuri multe, dar si de niste intelepciune si intelegere de ambele parti. Mai apoi atat ea, cat si eu am inteles ca niciodata adevarul nu este doar de o singura parte, iar oamenii care te iubesc, te pretuiesc, vor sa te bucure si sa-ti fie in preajma, decat sa fie certati si ironizati sau detestati, dominati si terorizati psihic sau fizic(mdaaa...), merita mai curand tratati cu respect, vorbe calde si bunatate, daca nu chiar iubire. Iubire din aceea minunata care greu este atinsa si simtita de oamenii mai putin educati in acest spirit, ci mai curand obisnuiti si crescuti in spiritul lumii vechi, ierarhizate, in competitie pentru posturi si bani, putere si avutii, al lumii aceleia pline de violenta, lacomie si frici, in care oamenii nu au incredere in ei si nici nu au habar de capul lor.
Dar ce inseamna "cearta", "detestare", "dominare", "control", "teroare", "frica", "respect", "bunatate" sau chiar "iubire"? Care e diferenta intre gand si emotie? Ce este furia si cum o transformam in ceva constructiv si care sa nu raneasca? Poate cu astea ar fi bine sa incepem cu totii...
Pentru mine, ca om care vrea de ceva timp sa scape de lumea asta veche si retrograda, fugind de violente de orice fel si scandaluri sau rautati, aceasta ultima discutie aprinsa cu mama mea a fost un nou punct de cotitura in maturizarea mea. Si un moment in care am realizat ca nu pot fi mentinute chiar tot timpul doar seninatatea si pacea. Se numeste acceptare. Armonia se naste cateodata din atingerea extremelor. Intr-adevar, nu pentru toata lumea este necesara diametrala asta opusa, dar adesea unii doar asa invatam si ne invatam minte. Cateodata, sa acceptam ca e nevoie si de asa ceva este greu, dar important.
Revenind la mama sau la tata sau la bunica sau matusa sau sora si fratele, nepoata sau cumnata, nu mai zic de nora sau soacra :) si chiar de prieteni si cunostinte, fiti intelepti si ingaduitori, intelegeti-l si pe celalalt sau spuneti-i cum va simtiti voi mai curand decat sa ii caracterizati pe ei in feluri diferite si multiplu jignitoare. Si nici sa nu asteptati ca pe loc sa fiti intelesi...
Cineva ma intreba deunazi ce se invata la cursurile noastre de actorie cu copiii(cat si cu adultii, as adauga eu) si i-am raspuns printre altele(multe altele): sa te cunosti pe tine, sa il intelegi pe celalalt, sa fii in pielea lui, adica sa fii empatic, sa inveti compasiunea si astfel sa se nasca o intelegere, o intrajutorare si o bunatate intre oameni, mai curand decat discordie, frustrari, avaritie, egoism si orgolii... Este o lume frumoasa, iar noi ne-o uratim singuri. Sa intelegem toate astea este esential din punctul meu de vedere pentru a construi o lume noua, un om nou, armonios, care stie cine este, merge pe calea lui si se bucura de fiecare clipa pe care o traieste alaturi de ceilalti si celelalte cate sunt pe langa el si in el.

Niciun comentariu: